Pe data de 16 martie 2021, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a organizat în comun cu Asociația COST (Cooperare Europeană în Domeniul Științei și Tehnologiei), o sesiune de informare privind Programul COST - ,,COST online Info Day – Moldova”.
La eveniment au participat: Anatolie TOPALĂ, secretar general, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Olga TAGADIUC, director general, Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare, Dr. Ronald BRUIN, director Asociația COST, dr. Deniz KARACA, consultant științific Asociația COST, Christer HALEN, administrator principal / operațiuni științifice Asociația COST, experți naționali și internaționali; reprezentanți ai mediului academic și științific.
La eveniment, din partea Academiei au participat: Nistor GROZAVU, prorector, doctor, conferențiar universitar și Silvia DULSCHI, șef Direcție știință și cercetare, doctor, conferențiar universitar.
Republica Moldova din 2005 a devenit observator COST. La 7 noiembrie 2018 țara noastră a devenit membru cu drepturi depline a Programului COST, ulterior înregistrând 134 participanți la 40 acțiuni COST.
Evenimentul a avut drept scop informarea comunității științifice din Republica Moldova despre activitatea programului COST, modul în care cercetătorii pot participa în acțiunile COST existente, modalitatea de lansare a propriilor acțiuni, pregătirea/scrierea și depunerea propunerilor de proiecte, precum şi activitățile și experiențele din cadrul acestui program de amploare.
COST reprezintă o organizație de finanțare pentru crearea de rețele de cercetare, numite Acțiuni COST. Aceste rețele oferă un spațiu deschis pentru colaborarea între oamenii de știință din întreaga Europă (și nu numai) promovează și sprijină cooperarea internațională în domeniile cercetării, dezvoltării și inovării. Asociația COST reunește cercetători și experți din diferite țări și își propune să faciliteze progrese științifice inovatoare care să conducă la noi concepte și produse.
Participarea la Acțiunile COST înseamnă vizibilitate și acces la infrastructură și expertiză.
Totodată, Programul COST oferă participarea la cele mai bune rețele științifice și tehnologice din Europa și în afara ei, este cel mai de durată program-cadru, contribuind în mod decisiv la procesul de internaționalizare a comunităților de cercetare și inovare și la progresele științifice și tehnologice importante în Europa și în afara ei și oferă acces la finanțare.
Deși COST nu finanțează cercetarea în sine, această asociație sprijină organizarea de activități în rețea, cum ar fi reuniuni, conferințe, schimburi științifice pe termen scurt și acțiuni de informare a publicului.