Revista „Relații Internaționale. Plus” la prima sa apariție sub egida AAP

Pagina oficială WEB a Academiei de Administrare Publică găzduiește varianta electronică a revistei științifico-practice bianuale „Relații Internaționale. Plus” (nr. 2 (18) 2020). Acesta e primul număr al publicației editat sub egida Academiei de Administrare Publică.

În cuvântul de salut către cititor, rectorul Academiei de Administrare Publică, Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar, redactor-șef al revistei, menționează că revista „Relații Internaționale. Plus” a revenit Academiei în conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 595/2020 din 31 iulie 2020 „Cu privire la reorganizarea prin fuziune (absorbție) a unor instituții de învățământ superior”, care prevede reorganizarea Academiei de Administrare Publică prin fuzionarea (absorbția) Institutului de Relații Internaționale din Moldova. „Academia de Administrare Publică își propune să transforme revista într-un forum care promovează valorificarea unui spectru larg de opinii cu privire la starea actuală a relaţiilor internaţionale. Unul dintre avantajele importante ale revistei îl constituie faptul că oferă tinerilor cercetători oportunitatea de a-și pune în valoare potențialul”, se precizează în mesajul de salut al rectorului.

În cele 3 compartimente ale revistei sunt inserate 14 articole semnate de 23 de autori cu prioritate de la Academia de Administrare Publică, dar și de la alte instituții de învățământ superior din republică.

Rubrica „Discursul politologic internațional” debutează cu articolul „Politica culturală europeană – repere și obiective”, semnat de Simion ROȘCA, doctor în filosofie, conferențiar universitar la Academia ”Ștefan cel Mare” a MAI. Autorul studiului își propune să valorifice experiența Uniunii Europene în gestionarea colaborării în domeniul culturii, în sprijinul dialogului intercultural, în domeniul educației. Dana PAIU, doctorandă a Academiei de Administrare Publică, prezintă studiul „Integrarea europeană a Republicii Moldova: realități geopolitice”.

La compartimentul „Procesele integraționiste și dezvoltarea social-economică” se evidențiază articolul „Migrația forței de muncă și consecințele ei asupra țărilor de origine și a țărilor-gazdă”, semnat de Vitalie CAZACU, doctor, conferențiar universitar, director al Școlii doctorale din cadrul Academiei de Administrare Publică, și doctoranda Nadejda HOMIȚCHI. Autorii analizează consecințele pozitive, dar și cele negative ale importului și exportului forței de muncă.

Rubrica „Dreptul național și internațional: dimensiunea practică” include 4 articole, dintre care vom menționa: „Răspunderea constituțională – garanție a regimului constituționalității”, autori Gheorghe COSTACHI, doctor habilitat în drept, profesor universitar, și Tatiana GHERGHELEGIU, doctorandă la Academia de Administrare Publică, „Motivarea hotărârilor judecătorești – garanție fundamentală a calității actului de justiție”, semnat de Irina IACUB, avocat, doctor în drept, conferențiar universitar interimar la Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată.

Revista „Relaţii Internaţionale. Plus” apare din anul 2011, în limbile română și engleză, și s-a afirmat în mediul academic din republică, dar şi din străinătate. Publicația este inclusă în mai multe baze de date internaționale - Directory of Open Access Journals (DOAJ), Directory of Research Journals Indexing (DRJI), CiteFactor, WorldCat și naționale - Instrumentul Bibliometric Național (IBN). La 9 iulie 2019, Consiliul de Conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare i-a acordat revistei statutul de publicaţie ştiinţifică de profil, categoria „B”. Prin decizia Senatului Academiei de Administrare Publică din 19 noiembrie 2020 a fost actualizată componența Colegiului de redacție al revistei, din el făcând parte savanți notorii din republică și din străinătate.

Varianta electronică a revistei poate fi accesată:

http://aap.gov.md/ro/article/arhiva-2
 

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.