Pe 26 februarie 2021, la Academia de Administrare Publică s-a desfășurat, în regim online, Conferința științifico-practică internațională cu genericul „Contribuția tinerilor cercetători la dezvoltarea administrației publice”, ediția a VII-a.
Spre deosebire de edițiile precedente, actualul for al tinerilor cercetători, pentru prima dată, se realizează în regim online, pentru a respecta condițiile de securitate legate de situația pandemică. Dar, deși trecem printr-o perioadă dificilă, totuși, de la an la an se observă o tendință de sporire a interesului tinerilor cercetători față de această conferință. Masteranzilor și doctoranzilor de la Academia de Administrare Publică li se alătură tot mai mulți participanți din alte instituții de învățământ superior din Republica Moldova, dar și din străinătate. Conferința reprezintă o platformă de discuții, unde participanții au posibilitatea de a face un schimb amplu de informații privind rezultatele investigațiilor științifice.
Edificarea unui sistem modern de administraţie publică şi organizarea funcţionării lui constituie o sarcină majoră a societăţii la etapa actuală. Acest lucru se poate dobândi printr-o analiză amplă a sistemului administrativ existent în multitudinea manifestărilor sale şi formularea, în acest temei, a sarcinilor privind modernizarea acestui sistem în conformitate cu anumite standarde care şi-au dovedit priorităţile sale organizaţionale şi funcţionale. Din aceasta derivă importanţa cercetărilor ştiinţifice şi rolul acestora în identificarea problemelor cu care se confruntă administraţia publică şi găsirea modalităţilor de soluţionare a acestora.


Participanții la conferință au fost salutați, de către Nistor GROZAVU, prorector al Academiei de Administrare Publică, doctor, conferențiar universitar, Daniel ŞERBAN, directorul Programului USAID „Comunitatea Mea”, Andrii MAIEV, doctor, conferenţiar universitar, Institutul Regional de Administrație Publică din Odessa al Academiei Naționale de Administrație Publică de pe lângă Președintele Ucrainei.
În cadrul ședinței plenare, moderată de Angela ZELENSCHI, doctor, conferenţiar universitar, şef Catedră știinţe administrative, Academia de Administrare Publică, au prezentat rapoarte Anastasia ŞTEFANIŢA, doctorandă la Academia de Administrare Publică – „Aspecte comparative privind autonomia locală în ţările din Parteneriatul Estic”, Raluca ONUFREICIUC, doctorandă la Universitatea din București în cotutelă cu Universitatea „A. Coruna” (Spania), asistent universitar, Universitatea ,,Ștefan cel Mare”, Suceava, România – „Transparența și guvernarea deschisă, vectori ai dezvoltării locale în administrația publică est-europeană”, Yuliya KOVTUN, doctorandă la Institutul Regional de Administrație Publică din Odessa, Academia Națională de Administrație Publică de pe lângă Președintele Ucrainei – „Acordul administrativ ca instrument al relațiilor între autoritățile de stat și autoritățile publice locale”, Marcin ŁUKASZEWSKI, dr., asistent universitar, Universitatea Adam Mickiewicz din Poznań, Polonia – „Relațiile guvernul central - guvernul local în baza exemplului statelor mici europene selectate”.



După ședința în plen Conferința și-a continuat lucrările în cadrul a 3 ateliere de lucru a câte două sesiuni fiecare:
- „Instituţii şi mecanisme în reformarea administraţiei publice” (Sesiunea 1. Managementul funcţiei publice ca element inerent al reformei administrației publice. Sesiunea 2. Politici publice și provocările societății democratice).
- „Probleme actuale şi perspective de dezvoltare a administraţiei publice locale” (Sesiunea 1. Integrarea ciclului de politici publice în cercetările din domeniul guvernării locale pentru promovarea ulterioară a opțiunilor de politici bazate pe evidențe (Programul „Comunitatea Mea”). Sesiunea 2. Probleme actuale ale organizării şi funcţionării administraţiei publice locale).
- „Dimensiuni sociale, economice şi de drept în administraţia publică” (Sesiunea 1. Aspecte organizaționale, economice şi sociale în managementul public. Sesiunea 2. Realități și perspective juridice în administraţia publică).

În conformitate cu argumentele științifice și experiența avansată autohtonă și internațională, invocate în studiile prezentate în cadrul Conferinței, urmează a fi elaborate recomandări practice referitor la promovarea unor noi politici publice, reformarea activității autorităților publice centrale și locale din Republica Moldova.