Parteneriatul Estic

Beneficiile cooperării Republica Moldova – NATO

O masă rotundă cu acest generic a avut loc astăzi, 10 martie 2015, în cadrul Academiei de Administrare Publică, organizată în colaborare cu Centrul de Informare şi Documentare NATO în Republica Moldova, pentru masteranzii studiilor cu frecvenţă redusă. Organizaţia Tratatului Atlantic de Nord a fost reprezentată de Elena MÂRZAC, director al CID NATO, şi experţii Tanya HARTMAN şi Krisztian MESZAROS, Pizia Afaceri Politice şi Politici de Securitate NATO.

Andrei GROZA, prim-prorector al Academiei de Administrare Publică, doctor, conferenţiar universitar, a menţionat, în cuvântul său de salut, importanţa temei abordate - beneficiile cooperării cu NATO pentru Republica Moldova şi pentru ţările Parteneriatului Estic, în general. În acest context, Dumnealui a făcut o referire la o conferinţă de acum 22 de ani, când se discuta despre statutul de neutralitate al Republicii Moldova, fiind respinsă, în parte, ideea aderării la NATO, ceea ce, în opinia susţinătorilor acesteia din urmă, ar crea impedimente în soluţionarea diferendului transnistrean. Realitatea demonstrează doar o alianţă cu o forţă puternică ar crea premisele unei integrări teritoriale reale a ţării noastre şi a salutat organizarea acestei mese rotunde cu o temă actuală pentru Republica Moldova.

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.