Noutăţi

SUSȚINEREA PREALABILĂ A TEZELOR DE MASTER

Elaborarea tezei de master constituie una din activitățile masteranzilor care vine să încununeze rezultatul studiilor și să demonstreze capacitatea de a sintetiza cunoștințele teoretice prin prisma aplicării lor în practica funcționării autorităților și instituțiilor publice.

Catedrele de specialitate, de comun cu studenții, au formulat tematica tezelor de master astfel ca aceștia din plin să valorifice în tezele de master cunoștințele obținute și experiența de muncă la locul de serviciu. Ghidați de conducătorii științific – profesori de la catedrele de specialitate, studenții au elaborat programul de cercetare de care s-au condus în procesul de lucru asupra tezei de master.

Conform calendarului academic, în perioada 19-23 aprilie, masteranzii de la studii cu frecvență la programele: Administrare publică, Management, Relații internaționale, Anticorupție au prezentat comisiilor de evaluare rezultatele investigațiilor asupra tezelor de master în cadrul susținerii preliminare.

SCHIMB DE EXPERIENȚĂ ȘI BUNE PRACTICI ÎN CADRUL MESEI ROTUNDE DE TOTALIZARE A CURSULUI ¨MANAGEMENT ȘI LEADERSHIP¨

Astăzi, 23 aprilie curent, a avut loc totalizarea celui de-al doilea curs cu genericul ¨Management și leadership¨ desfășurat pentru personalul cu funcții de conducere din cadrul autorităților centrale.

Finalizarea cursului a fost marcată prin desfășurarea Mesei rotunde: ¨Management și leadership performant – atribut de bază pentru eficientizarea activității entității publice și creșterea calității serviciilor prestate¨, moderată de rectorul Academiei, Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar.

Discuțiile în cadrul evenimentului s-au centrat pe schimbul de experiență pentru asigurarea desfășurării eficiente ale atribuțiilor profesionale, provocările întâmpinate în realizarea activităților de zi cu zi și identificarea soluțiilor comune pentru depășirea acestora.

Evenimentul Național de Diseminare NI4OS-Europe în Moldova

Pe data de 22 aprilie 2021 a avut loc Evenimentul Național de Diseminare NI4OS-Europe în Moldova. Acest eveniment de diseminare este unul dintr-o serie de evenimente naționale în domeniul științei deschise, organizate în cadrul proiectului NI4OS-Europe (National Initiatives for Open Science in Europe – Inițiative Naționale pentru Știința Deschisă în Europa) special pentru participanții din Moldova.

Scopul principal al evenimentului de diseminare a fost familiarizarea părților naționale interesate cu inițiativa și aspectele Cloud-ului European pentru Știința Deschisă (European Open Science Cloud – EOSC), obiectivele și activitățile generale ale proiectului NI4OS-Europe, sprijinul privind includerea serviciilor în EOSC, dezvoltarea inițiativelor naționale Cloud pentru știința deschisă, importanța politicilor privind știința deschisă și managementului datelor științifice deschise.

Grupul țintă include furnizori de servicii naționale, experți în infrastructura electronică, responsabili de repozitorii instituționale, comunitatea universitară și de cercetare, bibliotecari, precum și reprezentanți din domeniul industriei și ÎMM-urilor.

Managementul serviciilor publice

Sarcina principală a autorităților publice este de a presta servicii de calitate înaltă cetățenilor, iar acest lucru este posibil doar cu personal bine pregătit, competent în domeniu.

Ținând cont de actualitatea subiectului dat, precum și întru realizarea Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 17 din 12.02.2021, Academia de Administrare Publică a desfășurat, în perioada 21 – 23 aprilie 2021, cursul „Managementul serviciilor publice”.

23 aprilie 2021 – Ziua Națională de Sensibilizare privind Bibliotecile

Pe 23 aprilie curent, la Academia de Administrare Publică a fost marcată pentru al cincilea an consecutiv Ziua Națională de Sensibilizare privind Bibliotecile concomitent cu Ziua Bibliotecarului și Ziua Internațională a Cărții și Drepturilor de Autor. Evenimentul este organizat în cadrul Proiectului „Servicii de suport privind Bibliotecile: modernizarea Bibliotecilor din Armenia, Moldova și Belarus prin dezvoltarea personalului de bibliotecă și reformarea bibliotecilor (LNSS), proiect realizat în cadrul Programului Erasmus+ Consolidarea Capacităților în Învățământul Superior, finanțat de către Comisia Europeană. În acest an evenimentul dedicat Zilei Naționale de Sensibilizare privind Bibliotecile 2021 a fost organizat cu genericul: ”Biblioteca ta – progresul tău: fortificarea digitizării activităților bibliotecii”.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.