Noutăţi

Continuă înscrierea la studii de masterat la Academia de Administrare Publică

După cum v-am informat anterior, pe 20 iulie 2015, şi-a început activitatea Comisia de admitere a Academiei de Administrare Publică.

La cele 250 de locuri, până în prezent au depus actele peste 100 de candidaţi la studii de masterat, reprezentanţi ai organelor centrale de stat, ai instituţiilor publice, ai autorităţilor publice locale, dar şi din sectorul privat. Cele mai solicitate specializări sunt Administrarea publică şi Management. Şi la celelalte specializări sunt tot mai mulţi doritori de a-şi aprofunda cunoştinţele în domeniile ştiinţei administraţiei.

Şi-a început activitatea Comisia de admitere

Astăzi, 20 iulie 2015, şi-a început activitatea Comisia de Admitere a Academiei de Administrare Publică, instituită în conformitate cu prevederile Statutului Academiei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova, Regulamentului privind organizarea studiilor superioare de masterat, ciclul II, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova, şi Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la studii superioare de masterat, ciclul II în cadrul Academiei de Administrare Publică, aprobat prin Hotărîrea Senatului. Preşedinte al Comisiei este prim-prorectorul Academiei de Administrare Publică, Andrei GROZA, doctor în istorie, conferenţiar universitar, iar secretar responsabil al Comisiei este Tatiana TOFAN, şef interimar al Catedrei economie şi management public, doctor în economie, conferenţiar universitar.

Comisia de admitere, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu actele normative în vigoare şi planul de activitate al Comisiei, se află în sala 108 a blocului central al Academiei. Chiar din prima zi mai mulţi aspiranţi la studii de masterat la Academie au depus dosarele la Comisia de admitere.

Delegaţie din Cehia în vizită la Academie

Pe 2 iulie 2015, la Academia de Administrare Publică s-a aflat într-o vizită de documentare o delegaţie a Universităţii Tehnice din Brno, Cehia, în frunte cu dl Bedrich PUZA, director al Facultăţii business şi management, fiind însoţit de Veronica NOVOTNA, secretar ştiinţific al facultăţii, precum şi de reprezentanţii companiei „DATAB”, directorul Jiri BUKVIC, şi Vratislav DATEL, specialist în probleme de standardizare. Ei au avut o întrevedere cu prim-prorectorul Academiei, dl Andrei GROZA, doctor, conferenţiar universitare, la care au participat prorectorul Academiei, dl Aurel SÎMBOTEANU, doctor, conferenţiar universitar, dnele Maria STRECHII, doctor, conferenţiar universitar, director al Departamentului învăţământ superior, Teodora GHERMAN, doctor, conferenţiar universitar, şef Catedră tehnologii informaţionale aplicate, şi Silvia DULSCHI, doctor, conferenţiar universitar, şefa Direcţiei ştiinţă şi cooperare internaţională. Scopul vizitei l-a constituit stabilirea relaţiilor de colaborare dintre cele două instituţii în domeniul managementului informaţional în administraţia publică.

Dl Andrei Groza i-a familiarizat pe oaspeţi cu istoria, structura organizaţională şi didactică şi procesul de studii ale Academiei de Administrare Publică, menţionând una dintre direcţiile de bază ale activităţii Academiei este cooperarea internaţională cu instituţiile de profil de peste hotare şi implementarea în parteneriat a proiectelor investiţionale.

Şedinţa Senatului Academiei

La 30 iunie 2015, a avut loc şedinţa Senatului Academiei de Administrare Publică, moderată de preşedintele Senatului, Andrei GROZA, prim-prorector al Academiei de Administrare Publică, doctor, conferenţiar universitar. Pe ordinea de zi a şedinţei au fost incluse mai multe chestiuni privind rezultatele anului de studii 2014 – 2015 şi sarcinile pentru noul an de învăţământ, crearea în cadrul Academiei a unor noi structuri cu caracter ştiinţific în conformitate cu prevederile Codului Educaţiei şi aprobarea regulamentelor acestora, recomandarea spre editare a lucrărilor metodico-didactice.

În prima chestiune de pe ordinea de zi, „Totalurile procesului de instruire la studii superioare de masterat, ciclul II, în anul de studii 2014 – 2015 şi sarcinile pentru anul de studii 2015 – 2016”, a prezentat un raport dna Maria STRECHII, director al Departamentului învăţământ superior, doctor, conferenţiar universitar, care s-a referit la aspectele organizatorice, structurale şi metodice de asigurare a procesului de studii, profesionalismul corpului profesoral-didactic, reuşitele masteranzilor.

Atelier de lucru „Modernizarea serviciului public din Republica Moldova”

Pe 24 iunie 2015, la Academia de Administrare Publică, s-a desfăşurat un atelier de lucru cu tema „Suport pentru modernizarea serviciului public din Republica Moldova în corespundere cu cele mai bune practici ale Uniunii Europene”, organizat în colaborare cu Cancelaria de Stat a Guvernului Republicii Moldova în cadrul proiectului Twinning, la care au fost prezenţi profesori şi masteranzi de la Academia de Administrare Publică, reprezentanţi ai Congresului Autorităţilor Publice din Moldova, ai ministerelor şi altor instituţii publice centrale. Moderatori ai atelierului au fost experţii din Lituania, Arvidas KARSLAUSKAS, Goda ALEKVAITE-STABINGIENE, Jurgita DOMEIKIENE şi Gildrius KAZAKEVICIUS.

Salutând oaspeţii, prim-prorectorul Academiei de Administrare Publică, Andrei GROZA, doctor, conferenţiar universitar, a subliniat prestarea serviciilor publice de calitate pentru cetăţeni este o temă foarte actuală, îndeosebi acum, în contextul parcursului european al ţării noastre. Rolul Academiei în acest proces este unul primordial care prin întreaga sa activitate contribuie la modernizarea serviciului public. Scopul acestui atelier este de a promova experienţa şi practica avansată în domeniul serviciului public a uneia dintre ţările-membre ale Uniunii Europene, precum este Lituania, şi împreună elaborăm strategii de modernizare a serviciului public al ţării noastre, a menţionat prim-prorectorul Academiei.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.