În perioada 1 – 5 februarie, curent, la Academia de Administrare Publică s-a desfăşurat sesiunea de susţinere a tezelor de master, învăţământ cu frecvenţă redusă. Pentru cei peste 200 absolvenţi ai Academiei a fost o săptămână încordată, fiecare fiind pregătit de a încheia merituos cei 2,5 ani de studii de masterat, o etapă importantă pentru fiecare dintre ei de a se afirma în continuare ca adevăraţi profesionişti în serviciul public al ţării. De asemenea, şi pentru membrii comisiilor de evaluare a tezelor de master, care au avut misiunea de mare responsabilitate de a aprecia la justa valoare nivelul de cunoştinţe acumulate de absolvenţi la specializările: Administrarea publică (preşedinţi ai celor două comisii – Sergiu PALIHOVICI, doctor în științe politice, şi Alexandru SOLCAN, doctor, conferenţiar universitar, decan al Facultăţii relaţii internaţionale, ştiinţe politice şi administrative, USM), Drept constituţional şi drept administrativ, precum şi specializarea Anticorupţie (preşedinte – Andrei SMOCHINĂ, doctor habilitat, profesor universitar, AŞM),
Management (preşedinte – Dorin VACULOVSCHI, doctor, conferenţiar universitar, ASEM), Relaţii internaţionale (preşedinte – Nicolae ŢÂU, doctor habilitat, profesor universitar, ASEM) şi Managementul informaţional în administraţia publică (preşedinte – Liubomir CHIRIAC, doctor habilitat, profesor universitar, Universitatea de Stat Tiraspol cu sediul la Chişinău.
După cum a relatat dna Maria STRECHII, doctor, conferenţiar universitar, director al Departamentului învăţământ superior, absolvenţii Academiei, reprezentanţi ai APC şi APL, dar şi ai altor instituţii şi ai economiei reale, prezentând tezele de master au demonstrat nu numai cunoştinţe temeinice, acumulate pe parcursul studiilor, dar şi metodologii de cercetare a temelor tezelor de master, bazate, în principiu, pe activitatea practică de la locul lor de muncă, fiecare prezentând noutăţi ştiinţifice în domeniile cercetate şi aspectele aplicative ale noutăţilor enunţate.
Domnia sa a mai remarcat şi faptul că, printre susţinătorii tezelor de master, s-au regăsit şi posesori de titluri ştiinţifice, precum ar fi doctori habilitaţi şi doctori în ştiinţe medicale, pentru care ştiinţele administrative sunt necesare pentru a promova în funcţii de conducere în diferite instituţii, fiind responsabili de activităţi organizatorice, de planificare, de elaborare a strategiilor de dezvoltare, de constituire a unui serviciu de resurse umane profesioniste.
Membrii Comisiilor de evaluare a tezelor de master au apreciat la justa valoare înaltul gradul de elaborare, de pregătire şi prezentare a tezelor, ceea ce demonstrează o realizare pe măsură a studiilor de masterat, absolvenţii urmând să-şi aducă contribuţia la promovarea perseverentă şi inovatoare a politicilor statului pe plan intern şi internaţional. Mai mulţi absolvenţi şi-au exprimat disponibilitatea de a continua cercetările în domeniile respective în cadrul doctoranturii de la Academia de Administrare Publică.