La Academie se desfășoară evaluarea tezelor de master

 În conformitate cu ordinului rectorului Academiei de Administrare Publică, Oleg BALAN, doctor habilitat, profesor universitar, în perioada 5-9 iunie curent, la instituție se desfășoară evaluarea tezelor de master pentru anul de studii 2016-2017, master științific/de profesionalizare, învățământ cu frecvență/frecvență redusă.

Evaluarea se efectuează potrivit Planului de învățământ la studii ciclul II, master științific de profesionalizare, anul III, învățământ cu frecvență/frecvență redusă.

În scopul evaluării obiective a tezelor de master au fost constituite 4 comisii la programele ,,Teoria și practica administrației publice. Administrare publică” (președinte Alexandru SOLCAN, doctor în istorie, conferențiar universitar, decan al Facultății relații internaționale, științe politice și administrative, Universitatea de Stat din Moldova), ,,Anticorupție. Drept public” (președinte Andrei SMOCHINĂ, doctor habilitat, profesor universitar, Institutul de cercetări juridice și politice al AȘM), ,,Management” (președinte Eugenia BUȘMACHIU, doctor în economie, conferențiar universitar, Academia de Studii Economice din Moldova), ,,Relații internaționale” (președinte Victor JUC, doctor habilitat, cercetător, vicedirector al Institutului de cercetări juridice și politice al AȘM).

- Din componența comisiilor fac parte cei mai experimentați profesori ai Academiei noastre, dar și din alte instituții științifice și de învățământ din republică, a menționat Ion DULSCHI, directorul Departamentului studii superioare de master, doctor, conferențiar universitar. Chiar din prima zi de evaluare ne-am convins că studenții-masteranzi dau dovadă de cunoștințe profunde în domeniile respective și manifestă o dorință mare de a le aplica în activitatea viitoare.

Evaluarea va continua până vineri, tezele urmând să fie susținute de către 117 studenți-masteranzi.

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.