noutăți-bibliotecă

Masă rotundă cu tema „Indicatorii de impact ai Proiectului LNSS”, desfășurată la Academia de Administrare Publică

Pe 6 octombrie curent, în incinta Bibliotecii Științifice a Academiei de Administrare Publică, a avut loc masa rotundă cu tema „Indicatorii de impact ai proiectului LNSS” (Servicii de suport pentru rețeaua de biblioteci: modernizarea bibliotecilor din Armenia, Moldova și Belarus prin dezvoltarea personalului de bibliotecă și reformarea bibliotecilor), implementat în cadrul Programului ERASMUS+ „Consolidarea capacităților în domeniul învățământului superior (2015 – 2018)”, cu participarea partenerilor de proiect, a reprezentanților bibliotecilor științifice a Academiei de Administrare Publică (AAP) și Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB).

Prim-prorectorul Academiei de Administrare Publică, dl Andrei GROZA, doctor, conferențiar universitar, a menționat în deschiderea ședinței de lucru a mesei rotunde importanța și avantajele implementării proiectului respectiv, care va permite modernizarea bibliotecilor acestor instituții de învățământ superior din republică în scopul prestării serviciilor de calitate în corespundere cu cerințele zilei de azi.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.