Polonia

Pe lângă Academia de Administrare Publică va fi creat un Centru de Dezvoltare Strategică

Pe 8 aprilie 2015, la Academia de Administrare Publică s-a aflat într-o vizită de lucru o delegaţie din Polonia, reprezentată de dl Tomasz CZUBARA, prorector al Şcolii Superioare de Administrare Publică din Szczecin, şi dl Robert ZARKOWSKI, expert al Asociaţiei de dezvoltare economică a localităţilor. Ei au avut o întrevedere cu prim-prorectorul Academiei, dl Andrei GROZA, doctor, conferenţiar universitar, la care au participat prorectorul Academiei, dl Aurel SÎMBOTEANU, doctor, conferenţiar universitar, Ion DULSCHI, doctor, conferenţiar universitar, şef Catedră ştiinţe administrative, Silvia DULSCHI, doctor, conferenţiar universitar, şefa Direcţiei ştiinţă şi cooperare internaţională, şi Aurelia ŢEPORDEI, director al Departamentului dezvoltare profesională.

Scopul acestei vizite a fost prezentarea proiectului ce prevede crearea pe lângă Academia de Administrare Publică a Centrului de Dezvoltare Strategică. Dl T. Czubara a menţionat a mai avut relaţii de colaborare cu Academia, primul proiect în comun fiind realizat în 2011, colaborare ce urmează a fi aprofundată prin implementarea unui nou proiect de interes naţional şi reciproc avantajos.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.