Azerbaidjan

Lecţie publică despre activitatea Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră

Pe 23 aprilie 2015, Academia de Administrare Publică l-a avut ca oaspete de onoare pe Asaf HAJIYEV, Secretar General al Adunării Parlamentare a Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), însoţit de ES Namiq Hasan oglu ALIYEV, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, şi de consilierul Ambasadei, Ilham AGAYEV. Vizita a fost prilejuită de organizarea unei lecţii publice pentru cadrele didactice și masteranzii Academiei despre activitatea OCEMN.

Prim-prorectorul Academiei, dl Andrei GROZA, doctor, conferenţiar universitar, i-a salutat călduros pe oaspeţi, menţionând importanţa documentării din prima sursă despre această organizaţie regională, din care face parte şi Republica Moldova, despre potenţialul economic şi riscurile regionale, dezvoltarea relaţiilor economice dintre ţările riverane Mării Negre.

Pagini

Portaluri guvernamentale

Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.